Raed Arafat, declarații despre elevii care nu vor să poarte mască: ”Nu vrei să porţi mască, ieşi afară, aşteaptă pe hol!”
Raed Arafat a vorbit la Digi24 despre regulile care ar trebui impuse în școli. Şeful DSU este de părere că cei care nu refuză să poartă mască trebuie să fie dat afară din clasă şi să stea pe hol.
„La început va fi greu să impui regulile. Regulile trebuie impuse, nu neapărat cu pedepse. Trebuie impuse cu fermitate şi să i se spună elevului. «Nu vrei să porţi mască, ieşi afară, aşteaptă pe hol! Când porţi mască intri în clasă, pentru că îţi pui colegii în pericol. Va conta foarte mult ce au auzit copiii în casă în ultimele 6 luni. De la părinţii lui. Ce a auzit copilul de la anturajul lui.
Dacă elevul a fost expus o perioadă negaţiei şi a auzit că totul e o glumă, masca e glumă şi nu trebuie să o porţi, poate că la început va fi mai greu la şcoală, dar aici trebuie impuse nişte reguli clare. Copiii trebuie să simtă că la şcoală trebuie respectate regulile“, a spus Arafat.
Şeful DSU a continuat: „Din prima oră în care se intră în şcoală trebuie prelucrate toate regulile cu copiii într-un mod foarte deschis, clar, explicat. Şi explicat şi consecinţele nerespectării. Şi poate mai ales pentru copiii mici trebuie să le fie explicat într-un mod care să fie atractiv, nu un mod care să-i sperie. Cu certitudine profesorii ştiu um să facă acest lucru. Este important de cum educi copiii de la prima oră.
Poate o mică parte nu vor respecta regulile de la început, dar dacă intră în şcoală şi nu simte prezenţa regulilor respective şi se încearcă să li se explie cândva în cursul zilei, deja se pierde încet încet controlul şi posibilitatea de a-i face pe opii să respecte aceste reguli: cum se intră, pe unde se circulă, cum vor fi pauzele, cum se va sta la clasă, când se poartă mască, când nu se poartă“.
„Copilul care nu respectă regulile nu trebuie însă stigmatizat, ci trebuie ajutat să înţeleagă de ce trebuie să respecte aceste reguli“, a mai spus Arafat.
Dacă regulile nu vor fi respectate, situația poate scăpa de sub control
„Reducerea numărului de elevi la noi este foarte greu de implementat, dar nu imposibil. Şi partea de online se dezvoltă, chiar dacă s-au lăsat unele decizii să se ia pe plan local“, e de părere şeful DSU.
Arafat subliniază şi faptul că o problemă în începerea şcolilor ar putea fi că, odată infectat, copilul ar putea transmite virusul în familie, la cei mai în vârstă. Şeful DSU este însă optimist şi spune că „situaţia nu va scăpa de sub control“ dacă şi numai dacă se respectă regulile de prevenire.